Duminică, 28 Decembrie 2008 14:40    PDF Imprimare Email
Tricoul purtat de Carlos Sastre în Turul Franţei, vândut cu 15.000 de euro

Tricoul galben purtat de ciclistul Carlos Sastre în ultima etapă a Turului Franţei din 2008, câştigat de spaniol în data de 27 iulie, a fost vândut la o licitaţie cu 15.000 de euro, informează AFP.

Suma respectivă va fi acordată Fundaţiei sportive Victor Sastre, înfiinţată şi condusă de tatăl ciclistului, care are ca scop ajutorarea tinerilor aflaţi în dificultate. O parte din aceşti bani va fi direcţionată către organizaţia non-guvernamentală SID-CAN, combatantă a bolilor grave.

 

În 29 iulie 2008, Carlos Sastre, pentru prima oară câştigător al Turului Franţei (la 33 de ani), i-a vizitat pe copiii bolnavi de cancer, internaţi la spitalul universitar din La Gantoise (Belgia), unde a donat 10.000 de euro.

Sastre a câştigat Turul Franţei în faţa australianului Cadel Evans, clasat al doilea ca şi în 2007, când a fost devansat de un alt spaniol, Alberto Contador.

MediaFax

Vizite: 184
Comentarii (0)Add Comment

Scrie comentariu
micsoreaza | mareste

busy
 

Stiri de Actualitate

News image

Parcul Tractorul s-a transformat în Parcul Sportiv Braşov

• După reabilitare, parcul are două terenuri de fotbal, unul de minifotbal, unul de baschet, o zonă de fi...

News image

Andrada Fliundra, frumoasa de pe 7 continente

• Braşoveanca Andrada Fliundra a fost încoronată „Miss Elegance“ la concursul Miss 7 Continents şi a...

News image

ACDC, Voluntariat Brasov , mod de viata

 Integrarea României în cadrul Uniunii Europene a stimulat printre alte sectoare ale societăţii, şi pe c...

News image

Virusul West Nile a provocat moartea a cel puţin 14 persoane în nordul Greciei

Virusul West Nile a provocat moartea a cel puţin 14 persoane în nordul Greciei şi 142 de îmbolnăviri, anu...

News image

Gheorghe Ialomiţianu: Este o funcţie grea, într-o perioadă grea; nu mă aşteptam ca Sebastian Vlădescu să plece

Noul ministru al Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat vineri că funcţia pe care a preluat-o este u...

News image

Decathlon Brasov locatie, data noua de deschidere

Deschiderea magazinului Decathlon Brasov, trebuia sa aiba loc pe data de 28 august 2010, la ora 8 dimineata, d...

News image

A nins la Bâlea Lac! Stratul de zăpadă are zece centimetri

Stratul de zăpadă care s-a depus, în ultimele 24 de ore, la Bâlea Lac, în Munţii Făgăraş, atinge zece...

News image

Reuniunea de la sediul PDL s-a încheiat. Boc a sosit la Guvern

Premierul Emil Boc a plecat de la sediul partidului, unde s-a aflat în cursul dimineţii împreună cu o seri...

Banner