|
• După reabilitare, parcul are două terenuri de fotbal, unul de minifotbal, unul de baschet, o zonă de fitness cu acces gratuit, pistă de role, patinoar şi fîntînă arteziană nouă Parcul Tractorul a primit, odată cu recepţia lucrărilor de reabilitare din ultima lună, un nume nou: „Parcul Sportiv Braşov“. Lucrările de reabilitare s-au realizat printr-un contract cu finanţare nerambursabilă cu Administraţia Fondului de Mediu, încheiat în baza Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi. Valoarea contractului a fost de 533.200 lei (din care TVA 103.200 lei). Finanţarea nerambursabilă a fost de 521.522,92 lei, reprezentînd 97,81%, restul de 11.677,08 lei fiind cota de participare a municipalităţii (2,19%). Execuţia lucrărilor a fost asigurată de SC Garden Center Grup SRL Bucureşti.
Lucrări şi amenajări suplimentare
Lucrările incluse în contract au fost reabilitarea fîntînii arteziene, care acum are şi un sistem de lumini colorate, amenajarea aleilor cu piatră naturală, amenajarea de spaţii verzi prin plantarea a 208 arbori foioşi, 49 arbori răşinoşi şi amenajarea cu gazon a unei suprafeţe de 13.370 mp din totalul de aproape 32.300 mp ai parcului. Udarea copacilor şi a gazonului se face printr-un sistem automatizat de irigaţii în zona centrală a parcului şi manual în rest, fiind totuşi montaţi hidranţi care să asigure sursa de apă. Parcul s-a îmbogăţit cu încă un teren de fotbal şi unul de minifotbal, un teren de baschet şi o zonă pentru fitness, în care există aparate asemănătoare celor din sălile de fitness, numai că aici accesul este gratuit. De asemenea, a fost completat sau înlocuit mobilierul urban şi au fost amenajate mai multe locuri de joacă şi mese pentru table sau şah. „În plus faţă de proiect, am mai venit cu reabilitarea iluminatului public din zonă, amenajarea unui număr important de locuri de parcare, reabilitarea integrală a Străzii Turnului şi a celor două străzi de legătură care ocolesc supermarketul. De asemenea, am reabilitat şi Grădiniţa nr. 34, a cărei clădire a fost termoizolată şi unde s-au refăcut toate amenajările exterioare. Aceste cheltuieli au fost prevăzute la capitolele bugetare corespunzătoare din bugetul local şi reprezintă fonduri suportate integral de la bugetul local. Credem că am făcut din acest parc un loc de relaxare pentru toate categoriile de vîrstă, iar faptul că există atîtea locuri în care se poate face sport, inclusiv terenul de fotbal deja amenajat, pista de role şi patinoarul olimpic, ne-au făcut să-i dăm parcului numele de Parcul Sportiv Braşov“, a declarat primarul George Scripcaru.
„E un loc frumos şi care ar trebui popularizat mai mult“
Cea mai animată zonă a parcului a fost zona de fitness. Costică Ilie, la cei 62 de ani ai săi, a încercat toate aparatele montate acolo. Omul locuieşte în Tractorul şi a mărturisit că aştepta de mult reamenajarea parcului. „Am fost ceferist şi veneam acasă mereu prin tunel. Parcul arăta urît, era plin de boschetari, iar ce s-a făcut acum este nemaipomenit. Au pus şi gard înspre liniile ferate, e un loc frumos şi care ar trebui popularizat mai mult. Iar de aparate, ce să zic, sînt o surpriză foarte plăcută. Sper să se şi păstreze“, spune bărbatul, care şi-ar dori însă mai multe toalete publice în parc. Cît priveşte siguranţa, primarul spune că o bună parte din parc este acoperită de camerele de supraveghere ale patinoarului, care filmează şi noaptea, iar patrulele jandarmeriei şi poliţiei comunitare vor fi şi ele prezente în zonă. Ultimul lucru care a rămas de amenajat este un foişor, pe care primarul doreşte să-l construiască după ce obişnuiţii parcului vor decide locul cel mai potrivit pentru ei.
de: » Andrei PAUL - Monitorul Expres
 |