|
• Decesul unei femei care a murit la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov după ce a născut, la Maternitate, în condiţii normale, o fetiţă sănătoasă, este anchetat acum de către Direcţia de Sănătate Publică Braşov
O femeie în vîrstă de 39 de ani a murit la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov după ce a născut, la Maternitate, în condiţii normale o fetiţă perfect sănătoasă. Decesul femeii este anchetat acum de către Direcţia de Sănătate Publică Braşov. Situaţia este cu atît mai dramatică, cu cît nici cei de la Maternitate, nici cei de la Judeţean, spitalul în care a murit femeia, nu au anunţat familia pacientei despre nenorocire. Soţul femeii a primit un telefon de la ea, imediat după ce a născut. Tînăra mamă i-a spus că au o fetiţă frumoasă şi sănătoasă şi că ea se simte bine. Apoi, cînd proaspătul tată a încercat să-şi sune din nou soţia, pentru a stabili cînd poate veni în vizită, telefonul a sunat în gol. A venit imediat la spital, unde a aflat doar să soţia lui fusese transferată de urgenţă la Judeţean. Şocul cel mare l-a trăit la Judeţean, unde a aflat că soţia lui e moartă.
O naştere fără probleme
Pe 7 martie, braşoveanca în vîrstă de 39 de ani, internată la Maternitatea Braşov, şi-a anunţat telefonic soţul că se simte bine, la puţin timp după ce a născut. Femeia a născut pe cale naturală şi totul a mers foarte bine. După o oră însă, starea ei generală s-a înrăutăţit, iar medicii de la Maternitate au constatat că este vorba de un stop cardio-respirator. „A făcut un stop cardio-respirator, a fost resuscitată şi am trimis-o la Spitalul Judeţean“, a explicat dr. Gheorghe Preda, putător de cuvînt la Maternitatea Braşov, care a precizat că aceasta este procedura în astfel de situaţii. Medicul a explicat că pacienta a născut fără nicio problemă, pe cale naturală, iar în timpul naşterii nu s-a întîmplat, aparent, nimic care să fi provocat un infarct. „Pacienta a mai născut o dată, tot pe cale naturală, ca şi acum, fără probleme. În plus, a avut foarte mare grijă de sarcină, a făcut toate analizele, a urmat toate recomandările medicilor şi s-a internat din timp“, a precizat dr. Preda.
Nimeni nu îşi asumă răspunderea pentru informarea familiei
La Spitalul Judeţean, pacienta a fost dusă direct la secţia de Terapie Intensivă. „De la Maternitate, a fost trimisă la noi în stop cardio-respirator, dar a ajuns într-un stadiu tardiv. Noi nu am mai putut face nimic, în 10 minute s-a constat decesul. Nu am avut soluţie pentru că la noi a ajuns într-o stare foarte gravă, intubată şi în comă“, a spus dr. Cătălin Mişarcă, director medical la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov. În tot acest timp, nimeni nu s-a gîndit însă să anunţe familia femeii, nici cei de la Maternitate, nici cei de la Judeţean. La Maternitate, proaspătului tată i s-a comunicat că soţia lui a fost transferată la Judeţean. Acolo însă i s-a spus că soţia lui murise, în condiţiile în care cu cîteva ore înainte vorbise cu ea şi totul părea în ordine. Reprezentanţii Maternităţii susţin că nu este obligaţia medicului să sune aparţinătorul, iar reprezentanţii Judeţeanului spun că era de datoria celor de la Maternitate să anunţe familia despre tragedie. „Aveam datele ei, dar nu aveam număr de telefon de la aparţinători. Nici nu aveam pe cine să întrebăm. Cei de la Maternitate trebuiau să anunţe“, susţine dr. Mişarcă.
Direcţia de Sănătate Publică a demarat o anchetă
Direcţia de Sănătate Publică Braşov a demarat o anchetă pentru a stabili care au fost cauzele care au dus la decesul femeii, în condiţiile în care naşterea a decurs fără probleme. „Diagnosticul medico-legal macroscopic este de embolie lichid amniotic, adică a intrat lichid amniotic în plămîni. Se realizează acum necropsia şi examenul miscoscopic pentru a determina exact cauzele decesului. În plus, DSP strînge documentaţia în acest caz, de la Maternitate, de la Spitalul Judeţean şi raportul medico-legal pentru a determina exact cauzele stopului cardiac“, a spus Mădălina Siminea, purtător de cuvînt la DSP Braşov. Pe de altă parte, ea a menţionat că lipsa informării aparţinătorului ţine de codul etic al medicului. „Ambele unităţi medicale ar fi trebuit să anunţe familia, Maternitatea trebuia să anunţe că pacienta a fost transferată, iar Judeţeanul, să anunţe ce s-a întîmplat. Este vorba de o motivaţie umană pînă la urmă“, a mai spus Siminea.
Sursa : Monitorul expres
 |