|
Zilele trecute, USL a prezentat viziunea sa pentru revitalizarea şi dezvoltarea turismului românesc. Reacțiile stârnite au fost diferite: • PD-L a rămas „fără cuvinte” ştiind că, în ultimii doi, nu a reuşit să facă mai nimic pentru turism – datele statistice s-au dus în jos în lipsa unor investiţii eficiente. Dna. Udrea neputând să-şi justifice eşecul şi-a adus aminte de „greaua moştenire” de acum 10 ani (replica aceasta merge pentru orice, dar nu justifică nimic!). • Specialiştii şi investitorii în turism, prezenţi la eveniment, au acuzat actuala guvernare de lipsa dezbaterii publice pe acest domeniu şi au apreciat faptul că am introdus propunerile lor în programul nostru. • Mass media au fost interesate mai mult de atitudinea spectaculoasă a primarului Mazăre. Cred că ar fi trebuit depăşit subiectul „fumatului şi fetelor”. Mai eficient este să încercăm să facem mai multă presiune pentru adoptarea unor măsuri prin care acest domeniu să aducă mai mulţi bani la bugetul de stat.
Aş dori să reiau câteva din propunerile incluse în programul nostru şi să le supun dezbaterii. Înainte aş vrea să subliniez că, fără modernizarea sau, şi mai bine spus, construirea infrastructurii (autostrăzi şi aeroporturi în zonele esenţiale), nu vom putea convinge nici turiştii străini şi nici pe cei români că merită să cheltuiască bani în ţara noastră. Astfel avem nevoie urgent de: • Modernizarea infrastructurii rutiere – obiectiv 2012-2020 este de 1200 km de autostradă • Modernizarea infrastructurii aeroporturilor • Modernizarea căilor ferate • Modernizarea urgentă a drumurilor turistice pentru punerea în valoare a peisajelor excepţionale şi a obiectivelor cultural-istorice • Modernizarea infrastructurii de apă, canal, gaz, comunicaţii cu prioritate în zonele turistice • Dezvoltarea învăţământului în domeniul turismului. Reanimarea liceelor şi a centrelor de perfecţionare în turism. Ca măsuri fiscale am propus: • Scutirea de impozit pe profit pe o perioadă de 3 ani pentru investiţii noi în cluburi de turism (hoteluri, spa, agrement, restaurante etc.) • Scutirea de impozit pe profit pe o perioadă de 3 ani pentru parcuri tematice, de distracţie şi echitaţie • Scutirea de impozit pe profit pe o perioadă de 5 ani pentru investiţii în turismul balnear Toate aceste scutiri vor fi acordate în funcţie de un prag investiţional stabilitüüScutirea de impozit pe profitul reinvestit, cu condiţia efectuării de investiţii pentru îmbunătăţirea structurii de cazare, alimentaţie publică, agrement, porturi turistice şi parcuri de distracţie • Crearea unui Fond Naţional de Promovare şi Sprijinire a Investiţiilor în Turism, pentru promovarea participării la târguri şi expoziţii, finanţarea manifestărilor cultural artistice, cu impact ridicat asupra imaginii turismului românesc (finanţare din taxarea suplimentară a tuturor brevetelor şi licenţelor acordate în turism) • Folosirea schemelor de ajutor de stat de tip minimis pentru dezvoltarea unor structuri hoteliere în zone de interes naţional şi redeschiderea unor zone turistice noi • Creşterea de 10 ori a taxelor şi impozitelor pentru structurile hoteliere privatizate şi nefolosite sau răscumpărarea de către stat a structurilor hoteliere privatizate şi lăsate în paragină, modernizarea şi reprivatizarea lor • Transformarea litoralului românesc în Zonă cu statut special cu limită teritorială de 10 km pe uscat şi 10 km în largul mării. Acest statut se aplică şi regimului fiscal pentru cazinouri şi jocuri de noroc • Facilităţi fiscale pentru operatorii din turism care obţin eticheta ecologică pentru pensiunile şi capacităţile de cazare pe care le deţin. • Bonus pe incoming, în funcţie de clasificarea unităţii de cazare, prin deduceri fiscale (sprijin pentru agenţiile/hotelurile care aduc turişti străini) • Veniturile obţinute din taxa hotelieră vor fi distribuite astfel: 50% către Primării şi 50% către Asociaţiile de Promovare Regionale sau către unitatea hotelieră pentru promovare Dintre măsurile instituţionale şi legislative cele mai importante sunt : • Adoptarea Legii Turismului care să prevadă: măsuri cu privire la pregătirea profesională şi învaţământul de specialitate; măsuri privind activitatea de autorizare şi control; măsuri privind facilităţile fiscale pentru investiţiile în turism şi politica tarifară; • Măsuri privind parteneriatele public-private în domeniul promovării turistice pe plan extern • Dezvoltarea localităţilor turistice va fi făcută exclusiv de autorităţile locale • Adoptarea legii “single act control” care să permită eliminarea controalelor multiple efectuate la comandă politică. • Modificarea legislaţiei privind procedura de autorizare a pensiunilor agroturistice de la până la opt camere. • Extinderea sistemului pentru colectarea şi analiza regulată a statisticilor şi studiilor de piaţa. • Dezvoltarea unei reţele de centre de informare turistică în principalele zone turistice. Ţin să precizez că o parte din aceste măsuri au fost propuse de cei care au activităţi în domeniul turismului. De trei ani, turismul românesc a fost redus numai la un singur element al politicii de marketing – promovarea – neglijându-se aproape total politicile de produs turistic, preț și distribuție. Aştept ca reprezentanţii actualului minister să acorde mai multă importanţă acestor propuneri, să lase politica la o parte şi să implementeze urgent, cel puţin, o parte din aceste măsuri pentru ca România să câştige teren în competiția cu țările din Europa de est. constantinnita.wordpress.com
 |