Scris de Marian Nica    Duminică, 07 Februarie 2010 09:40    PDF Imprimare Email
Norica Nicolai: Vreau să propun înfiinţarea unei formule de "guvern din umbră"

Vicepreşedintele PNL Norica Nicolai a declarat, sâmbătă, la Deva, că vrea să popună, la Congresul partidului, înfiinţarea unei formule de "guvern din umbră", care să lucreze pe departamente şi din care să facă parte, obligatoriu, viitorii demnitari ai partidului.
 
Norica Nicolai a spus, la Conferinţa Judeţeană a PNL Hunedoara, că partidul ar trebui să aibă un "guvern din umbră".

"Vreau să adjudecăm un proiect care să vizeze accesul la funcţii în partid, pentru că nu consider normal ca o funcţie de ministru sau de secretar de stat să fie exclusiv rezultatul jocului politic şi al voturilor dintr-un birou politic.

Vreau să propun înfiinţarea unei formule de guvern din umbră, care să lucreze pe departamente şi din care să facă parte, obligatoriu, viitorii demnitari ai partidului. Cred că, dacă vom încerca să profesionalizăm aceste resurse umane, pe toate palierele, la nivel central şi local, vom încerca să răspundem la ceea ce Crin Antonescu şi-a propus în campanie: o altfel de politică şi o altfel de Românie", a afirmat vicepreşedintele PNL.

Norica Nicolai s-a arătat încrezătoare în reuşita acestui proiect politic, pe care îl consideră unul pe termen lung, în care PNL să arate românilor ce propune din punctul de vedere al structurilor instituţionale, ca formulă economică şi ca resurse umane.

Delegaţia Permanentă a PNL a decis, sâmbăta trecută, convocarea unui Congres extraordinar al partidului pentru modificarea Statutului şi alegerea noii conduceri, care să se desfăşoare în perioada 5-7 martie.

 

Mediafax

Vizite: 280
Comentarii (0)Add Comment

Scrie comentariu
micsoreaza | mareste

security code
Scrie caracterele din imagine


busy
 

SU ARITMA